A fost odata un oras mic numit, sa zicem, Zalau. In acest mic oras, oamenii isi faceau cumparaturile la cateva mici magazine, isi cumparau fructele si legumele din piata, hainele de la mici croitori sau fabricate local si isi construiau casele cu mici constructori din zona.

Cativa mici comercianti au inceput sa prospere si au inceput sa investeasca bani in constructii, in propriile magazine sau in noi afaceri generand noi afaceri. Alti mici intreprinzatori au acoperit noua cerere cu firme mici de constructii, cu mici sere si evident au angajat parte din populatia orasului. Incet-incet, orasul nostru se dezvolta si incepuse sa se formeze o micuta clasa de mijloc a carei putere de cumparare crestea de la an la an.

Intr-o zi, in centrul orasului, un lant international de supermarketuri a venit si a deschis un imens magazin. In acelasi timp, agresiv, pe toate televiziunile straine, locuitorilor micului oras li se inducea un stil de viata extravagant, stralucitor insinuandu-se in mentalul colectiv in cel mai pervers mod dupa lungi studii de psihiologie sociala. Practic un nou mod de viata.

Prima data oamenii au mers din curiozitate la noul, luminosul si uriasul magazin. Era ceva ca in filme, ca in modul de viata vazut la televizor. Acest magazin era o parte din iluzia prosperitatii si a unei vieti la care ei nu ajunsesera inca. Dupa aceea au observat ca produsele vandute aici erau mai ieftine decat la vechile bacanii de unde isi cumparau cele necesare. Incet-incet orbiti de multimea produselor si veselia culorilor de pe ambalaje au inceput sa cumpere mai mult si mai mult.

Disperati, micii comercianti au constatat ca volumul vanzarilor le scadea pe zi ce trece. Au redus intial preturile. Unii chiar au rezistat caiiva ani. Dupa un timp, insa, supermarketul a inceput sa scada pretul si sa faca promotii, in mod ciudat, chiar la produsele care rezistau. Micii comercianti au fost nevoiti sa inchida magazinele. Multi oameni au ramas someri. Batalia pentru preturi s-a ascutit si mai mult sustinuta de un mediu politic incompetent si corupt. Romania a adoptat celebrul “Codex Alimentarius” menit sa sustina ieftinirea produselor din supermarket.

Preturile in supermarket au scazut si mai mult. Mezelurile se puteau face acum din resturi si adaosuri chimice,carnea nu mai era perisabila injectata cu chimicale, legumele rezistau de acum o luna si erau perfecte, conservele nu mai erau conserve, hainele au inceput sa fie aduse din China, Bangladesh si alte tari la preturi mult mai bune ducand astfel la falimentul micilor fabricate locale. Sute de afaceri locale au dat faliment si mii de oameni au ramas pe drumuri. Taranii si-au parasite campurile si si-au abandonat serele. Banii incasati pe cumparaturi au fost transferati in alte tari si nu s-au mai intors in economie. Ministri importanti in guverne se laudau cu noile investitii compensand in acelasi timp cu imprumuturi lipsurile din bugete si neintelegand ce se intampla, preocupati mai mult de propriile afaceri-capusa sau de furtisaguri.

Dupa cativa ani…

Anii au trecut peste micul oras Zalau. Tinerii, in lipsa de locurilor de munca si in lipsa perspectivelor, au ales sa plece in orase mai mari la studii si in cea mai mare parte in afara tarii la munca de jos. Au fost numiti “scalvii Europei” si au invatat ce inseamna umilinta, chiar ei descendenti directi ai dacilor de la Porolissum. Constructorii s-au imprastiat in toate colturile lumii, croitoresele pricepute au ajuns ingrijitoare in tarile Europei.

Acum magazinul din centrul Zalaului arata vechi si obosit. Si-a atins obiectivul. A secat financiar mica comunitate si nimeni nu mai pune pret pe calitate. Marfa este din ce in ce mai proasta si mai putin diversificata. Cativa producatori internationali domina rafturile cu “mancarea zombie”. Populatia ramasa s-a imbolnavit din cauza alimentatiei chimizate si lipsita de valoare nutritiva. Cei care au ramas sunt imbatraniti intr-un oras-umbra a ce a fost odata. Cladirile sunt in paragina, blocurile sunt pe jumatate nelocuite, grupuri mafiote de politicieni se mai bat pe ultimele firmituri ale unor bani imprumutati de la FMI.

Saracia a cuprins intregul orasel numit odata Silvania de la frumoasele paduri care il inconjurau. La tara, populatia ramasa s-a refugiat in bautura si a abandonat munca campului pentru ca nu mai existau beneficii. Societatea murea incet, lent si normalitatea, morala, cultul muncii si demnitatea deodata cu ea. Romania ca tara isi tragea greu ultima rasuflare, sufocata de involutie…

Si totusi, dupa ani de zile de saracie, indobitocire si coruptie, un grup de tineri a hotarat sa schimbe lucrurile. In multe cazuri era prea tarziu dar merita incercat – o sa va povestesc alta data despre acest grup.

Concluzii

Aceasta poveste trista este adevarata. Am putea sa o extrapolam la nivelul intregii Romanii. Dragii mei, avem o putere incredibila pe care nu o folosim. Puterea de a alege. Imaginati-va ce s-ar intampla daca de maine nu am mai merge sa cumparam nimic din supermarketuri. Imaginati-va ce ar fi daca de maine am cumpara atent doar produse si servicii romanesti. Incet-incet, micile afaceri ar prinde viata, s-ar crea mai multe locuri de munca, ar creste prosperitatea sociala, nivelul impozitelor, masele de manevra electorala s-ar reduce si, in final, am trai mai bine.

Ati observat cum supermarketurile se extind peste tot, in fiecare orasel, in fiecare cartier pana la ultima mie de oameni? Adevarate malaxoare de mici afaceri, acestea sunt tevi prin care se scurg banii in afara Romaniei.

Majoritatea romanilor iti fac cumparaturile in weekend. De aceea am ales sa postez acest articol azi. Credeti ca aveti control asupra vietii voastre? Credeti ca traiti intr-un sistem autonom? Va inselati – realitatea este ca traiti intr-o societate determinista. Ok. Puteti sa o numiti, daca vreti, colonie – multi cred ca exagerez cand spun ca Romania este o colonie. Intr-o zi o sa povestim si despre asta si o sa facem o tetra-capilo-tomie despre acest subiect.

Realitatea este ca sunt putine lucruri care le putem controla cu adevarat. Unul din aceste lucruri este alegerea felul in care ne cheltuim banii. Mai concret, alegerea felului in care cumparam. Se indoieste cineva ca intre prosperitatea unui popor si felul in care isi produce cele necesare exista vreo corelatie? Se indoieste cineva ca un principiu economic sanatos spune ca este mai bine sa ai excedent de export decat deficit. Va mai indoiti dupa aceasta criza a datoriilor ca exista o stransa legatura intre prosperitatea unui popor si datorii?

In incheiere, va lansez o ghicitoare.
Cum se numeste un om care lucreaza la o companie care este actionara la o banca la care omul are un credit la un apartament pe 30 de ani si care este actionara printr-un fond de investitii la un lant de la magazine de la care omul nostru isi cumpara alimentele necesare?
Sursa: reportajelive.ro