Ministrul Transporturilor, Dan Sova, s-a suparat pe constructorii care fac cel de-al treilea tronson al Autostrazii Sibiu-Orastie. Dupa ce a inspectat santierul autostrazii, Dan Sova le-a reprosat constructorilor ca se misca prea incet si a cerut sa urgenteze lucrarile intarziate din cauza unor alunercari de teren.

"Specialistii spun ca respecta calendarul care s-a stabilit de comun acord cu CNADR. Eu constructor nu sunt, nu pot decat sa cred, deocamdata, ca nu ne-au mintit niciodata. Mi se pare ca daca nu vor face ce spune domnul director Cristian Andrei, adica daca nu vor munci in schimburi prelungite si nu vor avea utilaje serioase, nu cred ca vor termina. Dar, ma rog, vor avea si norocul unei veri lungi si secetoase din punct de vedere al precipitatiilor de pe zona asta, atunci ar trebui sa poata lucra. Va marturisesc ca nu imi place foarte mult mobilizarea care este, dar daca spun ca sunt in graficul de lucrari? Luni o sa verificam la CNADR, exact care este situatia, altfel nu imi place nici mie, cred ca nu va place nici dumneavoastra, nu place nimanui cum arata cei sase kilometri", a spus, vineri, Sova.
Premierul Victor Ponta declara, in 4 aprilie, ca lotul 3 al Autostrazii Sibiu-Orastie va fi finalizat in acest an, iar compania de constructii care realizeaza acest tronson s-a angajat sa il termine fara noi sume de bani din partea statului roman, termenul fiind luna decembrie.
Ulterior, in 24 aprilie, ministrul Transporturilor, Dan Sova, declara la Simeria, ca lotul 3 al autostrazii Orastie - Sibiu, singurul care mai trebuie dat in folosinta intre cele doua localitati, va fi gata in 15 noiembrie, conform angajamentului luat de constructorul italian. Contractul pentru acest tronson a fost semnat in mai 2011, avand o valoare de 182,9 milioane de euro.
CNADNR a inaugurat la finele anului trecut loturile 1,2 si 4 ale acestei autostrazi, cu o lungime totala de 60,5 kilometri, realizate in urma unei investitii totale de 1,46 miliarde lei (326,5 milioane euro), fara TVA. Directorul CNADNR, Narcis Neaga, declara in decembrie ca tronsonul 3 va fi deschis in septembrie 2014, deoarece pe acest lot au aparut "probleme tehnice grave", respectiv alunecari de teren.\n

Comentarii și Discuții
Trebuie să fii autentificat pentru a vedea și adăuga comentarii.