Ţigările lui Dumnezeu

...🚬🚬🚬...

Înainte de Zarianka, părintele Ioan Florenski fu’ repartizat la Ciornâi Potok, lagărul (închisoarea) pentru criminali de drept comun de lângă râul Obi. Preotul... nimeri în ţarcul fiarelor: asasini, violatori, cuţitari, hoţi, complotişti, delincvenţi, contrabandişti, escroci, trişori, paricizi, psihopaţi, pungaşi, canibali... oameni de o factură jalnică, intr-un cuvânt...

Când a fost împins preotul în baracă, un tip care arăta ca un camion, i-a zis:

− Popo, tu vei dormi lângă hârdău (wc)... ai înțeles ?!!!

Baraca toată... (iar în ea erau peste o sută de deţinuţi)... tăcută ca un cimitir, se prefăcu că nu aude nimic. Pricepu părintele că el... omul ăsta „mare” e starostele şi nu avea niciun rost să nu i se supună. Acesta era... cum avea să afle mai târziu... Grişa Piterski, celebrul hoţ în lege şi asasin notoriu... cu sânge rece. El avea o cabină separată din scânduri în capătul barăcii.

Abia îşi puse bocceaua pe patul cel mai de jos dintr-un corp de patru priciuri, că „mahărul” se apropie de el şi îi spuse:

− Am o propunere: să facem schimb de ţoale. Ce zici?🤨...

Şi-i dezbrăcă aproape cu sila rasa de preot încă bună, pe care Grişa o îmbrăcă în rumoarea veselă a celorlalţi ticăloși.

− De acum inainte să-mi spuneţi „sfinţia voastră” !!!...se adresă el înveselit camarazilor săi, coborând mâna peste creştetele unora dintre ciracii din preajmă, ca semn de „binecuvântare”.

Într-o după-amiază de duminică, deţinuţii se plictiseau. Grişa Piterski s-a apropiat de preot şi i-a zis oţărât:

− Popo, stai şi molfăi cu ochii închişi toată ziua, semn că te rogi în draci.

- Văd că vrei să ajungi în rai fără noi... așa-i 🤔?!

- Şi m-am gândit: n-ai putea să-l rogi pe Dumnezeul ăsta al tău să ne trimită si noua nişte ţigări, că noi murim dacă nu fumăm. N-am tras un fum în mine de patru luni de zile. Iar aista... Dumnezeu... cum îi zici tu, ne lasă să murim... pricepi?!

Părintele Ioan ştia şi el: râul Obi era îngheţat şi de mai multe luni de zile niciun vapor nu ajunsese până la ei. Pe cel cu ţigări îl surprinsese iarna pe drum.

− Roagă-te pentru ce ţi-am spus, insistă „barosanul”. Nu fi egoist şi te ruga doar pentru tine, pentru ca să-ţi pregătească Dumnezeu un loc în rai, care, vezi... să nu mai fie lângă hârdău... ca aici...🤪

Părintele Ioan le propuse pe un ton calm, ca la Bezbojenka:

− Să ne rugăm cu toţii fratilor… 🙏🏻🙏🏻🙏🏻...

− NU...!!! Fă-o fără noi, i-a spus Grişa, şi se îndreptă către cabina sa din fundul barăcii.

Clericul se aşeză în genunchi şi începu să se roage:

− „Sunt mic, Doamne, şi păcătos. N-am îndrăznit niciodată se te rog ceva pentru mine, și nici să-ți cer așa ceva, eu nevrednicul slujitorul Tău, deci… Doamne... trimite-le nefericiţilor acestora ţigările, ca să nu se creadă uitaţi de tine. Doamne, îndrăznesc să cred că aceşti năpăstuiţi, trăgând în piept fumul de ţigară, îşi vor aminti de tine. Ştiu că vina mea e de neiertat, pentru că fumatul e un păcat, iar eu te rog să-i ajuţi pe aceşti oameni să păcătuiască precum vor ei.Dar chinul lor este fără margini şi numai tu poţi să mai scazi din el…” Amin!🙏🏻🙏🏻🙏🏻

Se rugă neîntrerupt vreo 4-5 ore, nu departe de hârdău, în genunchi ca la biserică. Dar în curând şmecherii uitară de el, fiecare căutându-şi de ale sale. Într-un târziu, Grişa Piterski ieşi din cabină, veni lângă el şi-l scuipă cu dispreţ. A fost ca un semnal. Caracuda a sărit de pe paturile de scânduri şi a procedat la fel. El nu le acordă nicio atenţie, se ştergea de flegme şi se ruga mai departe. Asta-l enervă şi mai mult pe Piterski, care se mai apropie o dată şi-l lovi cu pumnul peste ceafă.

− Paraziţi ce sunteţi! Amăgiţi poporul....!!!

Imediat tăbărâră asupra lui şi alţi pezevenchi, lovindu-l cu pumnii şi picioarele ca la fasole. El căzu la pământ, în timp ce se mai ruga pentru ei:

− „Doamne, Dumnezeul meu...ajută-i pe aceşti nefericiţi. Trimite-le ţigări… Doamne...!!!” 🙏🏻🙏🏻🙏🏻

Dar Dumnezeu nu avea ţigări... Şi loviturile nu conteneau... Doar că acum erau ceva mai vesele... in batjocură. Apoi îl lăsară zăcând într-o baltă de sânge. După aproximativ o oră, când uitară de mult de preot, întemniţaţii au auzit trăgându-se zăvorul exterior şi uşa grea de fier deschizându-se larg. Şi vocea unui caraliu, care-i anunţă:

− Bucuraţi-vă, derbedeilor!!! S-a dezgheţat Obiul şi vaporul cu ţigări a ajuns, în sfârşit, şi la voi… Şi a pus un sac de ţigări – porţia lor pe ultimele patru luni – lângă uşă… Deţinuţii s-au repezit ca animalele, hămesiţi să tragă în piept un fum de ţigară, aproape devorând sacul.

La un moment dat, o voce ca un muget de vită, cutremură baraca. Era Grişa Piterski:

− OPRIIIIȚI!!!! Nimeni nu se atinge de ţigări. Pune-le la loc! îi dădu el unuia dintre camarazii săi peste mână... mai să i-o rupă.

Şi după ce fumătorii au adus supuşi pachetele cu ţigări, aruncându-le înapoi în sac, aşteptând ca Grişa să le împartă ca de obicei, hoţul în lege le zise:

− Ţigările acestea nu sunt ale noastre. Aceste ţigări sunt ale lui. Şi arătă spre ghemotocul de carne şi sânge care zăcea lângă hârdău.

− El le-a cerut. Lui i s-au dat. El să le împartă. El să ne dea, dacă va mai voi.

Mahărul a ridicat sacul cu ţigări şi l-a aşezat lângă preot. Apoi s-a dezbrăcat şi de rasă:

− Dă-mi zdrenţele mele, părinte!! Am omorât la viaţa mea patru indivizi: un nenorocit de activist de partid care mă înjurase de mamă...un miliţian care trăsese în mine şi nu mă nimerise...un hoţ care a prădat un orfelinat din Tobolsk şi un ţârcovnic care fura si vindea icoane scoase dintr-o mănăstire, şi de la nimeni nu mi-am cerut iertare. Acum vreau să te rog… să mă ierţi, popo 🙏🏻!

A zis şi s-a aşezat în genunchi, adăugând în şoaptă:

− Aş vrea să te rog să ne dai câte o ţigară. Din ale tale. Că-s ale tale. Că n-am fumat de patru luni de zile, şi noi murim dacă nu fumăm!

Părintele Ioan s-a ridicat cu greu în picioare, şi-a şters faţa de sânge, a făcut semnul crucii deasupra sacului cu putoare ordinară şi a îngânat cu greu:

− Domnului să-i mulţumim. El s-a milostivit de noi!🙏🏻

Şi încet a împins sacul către Piterski. Acela a zis:

− Atenţie, e porţia noastră pentru ultimele patru luni de zile. Fiecare să se apropie şi să-şi ia ceea ce i se cuvine.

Niciodată părintele Ioan nu s-a simţit mai bogat. Cel de Sus îi trimisese acest sac de ţigări ca un semn că nu l-a părăsit. Când deţinuţii prinseră să-şi aprindă ţigările, fumul ieşea prin crăpăturile de la uşi şi pe geamuri înălţându-se drept spre cer, ca un „fum de jertfă”. Apoi la ora cinei au fost duşi în sala de mese: la coaja lor de pâine cleioasă şi la apa chioară numită ciorbă.

Părintele Ioan se aplecă deasupra gamelei sale: se auzea cum de durerea fizică ce nu-i trecuse încă lacrimile îi picurau – pic! pic! – în lichidul acela leşios. Aici răsună iar vocea lui Piterski:

− Hei, popo! Fă-ţi datoria si blagosloveşte-ne haleala!

Abia atunci părintele Ioan observă că nimeni nu se atinsese de mâncare: toţi aşteptau rugăciunea lui. S-a ridicat greoi în picioare:

− Doamne, blagosloveşte mâncarea şi băutura robilor tăi aceștia!!! 🙏🏻🙏🏻🙏🏻

Deşi durerea îi chinuia toată fiinţa, o bucurie tăinuită îl învălui. Imediat toţi acei delincvenţi se aruncară să-şi soarbă apa chioară din gamele. Acele animale veşnic flămânde aveau să recunoască mai apoi că a fost pentru prima dată, de când se aflau în lagăr, când se ridicară de la mese sătui, deşi fuseseră serviţi cu aceeaşi hrană slinoasă de fiecare zi.

(Nicolae Dabija – „Ţigările lui Dumnezeu”,
fragment din cartea „Tema pentru acasa”)