Maria Codoi din Bucuresti a implinit 65 de ani. In urma cu doua decenii, nici un doctor nu-i "dadea" mai mult de cinci ani de trait. N-a cedat nici un moment si a iesit invingatoare din lupta cu cancerul.
"Mi s-a spus ca am neoplasm mamar la sfarsitul anului 1983. Nu m-am speriat cand am observat ca sfarcul sanului stang s-a retractat. Stiam ca un nodul sau o umflatura inseamna ca ai o tumora. M-am hotarat totusi sa ma duc la medic. Nu ma durea nimic, n-am avut nici o dereglare. Initial m-am dus la endocrinolog, iar de acolo am fost trimisa la Institutul Oncologic, care functiona la Filantropia. Am facut mamografia, apoi punctia si mi s-a stabilit diagnosticul. Boala era intr-un stadiu foarte avansat", povesteste doamna Maria.
Din acel moment a inceput sa citeasca tot ce gasea despre boala ei. Este o persoana foarte sociabila si cu o pofta molipsitoare de viata. Spune ca a ajutat multa lume de-a lungul vietii si binele facut i s-a intors. Pentru ca isi dorea foarte mult sa traiasca, nu a stat pe ganduri si a inceput imediat tratamentul. A lucrat o viata ca functionar la posta. Cat timp a facut tratamentul s-a dus in fiecare zi la serviciu.
Deoarece nu a crezut nici un moment ca are o boala nevindecabila, le-a spus colegilor ca sufera de cancer. Singura rugaminte a fost sa nu fie "tratata" de ceilalti ca un om bolnav. Langa ea s-au aflat tot timpul sotul si fiica. Cand vorbeste de sotul sau, ochii i se umezesc. Acesta s-a prapadit din cauza unui cancer in 1992. "Am facut 13 serii de citostatice si 25 de sedinte de raze, cobaltoterapie. Nu m-am speriat cand a inceput sa-mi cada parul. N-am purtat decat o singura data peruca si asta pentru ca am fost nasa de cununie. In rest, faceam acasa tratament de regenerare a parului. De doua ori pe saptamana, imi masam radacina parului cu galbenus de ou, vitamina PP si putina lamaie. In alta zi, foloseam gaz dublu rafinat.
Pana sa fiu programata la operatie, am auzit de tot felul de oameni care vindeau leacuri de cancer. Desi la unii dintre ei m-am dus si eu si am cumparat ba niste picaturi, ba niste casete, nu le-am folosit pentru ca nu am crezut in ele. Daca merg pe mana medicinei moderne, a chirurgiei, n-are rost sa incerc in alta parte. A "trisa" insemna ca n-am incredere in operatie si medicamente. Atunci de ce sa mai risc? Era un rau pe care trebuia sa mi-l scot din corp. Am facut operatia in noiembrie 1984. De la citostatice si raze, tumora se micsorase. Mi-au scos tot sanul si 14 ganglioni de pe mana stanga.
Imediat dupa operatie, am inceput gimnastica medicala sa nu mi se umfle mana. La inceput nu puteam ridica bratul mai sus de nivelul toracelui. Cu rabdare si cu ajutorul unei profesoare de la Institut, am reusit sa-mi recapat mobilitatea la brat", mai spune femeia. Maria ii sfatuieste, azi, pe altii care pornesc lupta cu teribilul diagnostic: "Pentru a invinge aceasta boala trebuie sa ai rabdare, incredere in fortele tale, sa crezi in Dumnezeu si in medicul care te trateaza".
Doamna Maria, Mimi, cum ii spun prietenii, si are destui, mai povesteste ca tot timpul cat a facut citostatice a mancat foarte bine. "Imi aduceam de la restaurant, ca pe vremea aia nu se gasea sa cumperi din alimentara, ficat in sange, gratar de vita si mult peste. Nu pot sa spun, lipsa unui san este o infirmitate pentru o femeie, dar am purtat proteza, in asa fel incat ceilalti sa nu vada. Ca sa nu-mi planga de mila, nu ma schimbam in fata sotului, cu toate ca a fost tot timpul langa mine si m-a sustinut.
Am ramas prietena cu trei din cele 4 paciente cu care am impartit salonul. Pe una dintre ele am vizitat-o in Germania", spune Maria C. A pastrat legatura si cu medicul curant, dr. Florin Bacanu, care in anii '80 de-abia isi incepea cariera de medic oncolog.
De altfel, doamna Maria, atunci cand are vreo problema de sanatate mai intai il suna pe dr. Bacanu si apoi pe medicul de familie. Se ofera sa vorbeasca si cu alte paciente care se tem sa inceapa tratamentul citostatic. "Nu trebuie sa te gandesti ca ti-e rau si trebuie sa mananci ca sa-ti refaci fortele. In aceasta boala foarte important este psihicul, trebuie sa ai vointa de a te face bine. Pe mine cand m-a operat, l-am rugat pe doctor sa apuc macar cinci ani, sa-mi vad fata ca termina facultatea. Si a trecut de patru ori pe atata", mai spune Maria Codoi. Dr. Florin Bacanu, de la Spitalul "Sf. Maria" din Capitala, spune ca doamna Maria e un exemplu pentru alti pacienti.
"Inca din 1983 se considera ca e in stadiul trei, intratabil. A obtinut o remisiune si credeau ca a trecut ce e mai rau. In 1999 a avut metastaze osoase. Nici n-a clipit, cand i-am comunicat rezultatul. O luam de la inceput, mi-a spus. Acum e mai usor, am experienta... Eu unul eram terminat, dar optimismul ei mi-a redat increderea. O perioada a mers in carje, dar a facut tratament si si-a revenit. Vine permanent la control, iar noi urmarim markerii tumorali, care pot depista orice recidiva. Oricum, este o pacienta care coopereaza si isi urmeaza riguros tratamentul. E drept ca si medicina facuse progrese.
In fiecare an castigat, apareau noi citostatice, cresteau sansele de oprire a evolutiei bolii. Unii bolnavi ma intreaba: ce rost mai are un an in plus sau in minus, daca tot e sa mor? Doamna Mimi, va da raspunsul, le spun. Fiecare noua serie de citostatice i-a oferit o sansa in plus, i-a dat zile si ani de viata. Sunt niste caracteristici psihice in aceasta boala. Daca te predai, scade imunitatea anticancer a organismului", a explicat dr. Bacanu.
Pe langa activitatea de "consiliere" cu alte bolnave de cancer, doamna Maria are timp sa-si viteze prietenii si cunostintele. Pana acum trei saptamani, a fost la Chicago, la niste fini pe care-i considera ca pe propriii ei copii. Zambind, ea spune ca lumea este foarte mica si a avut bucuria de a intalni multe cunostinte vechi.
Comentarii și Discuții
Trebuie să fii autentificat pentru a vedea și adăuga comentarii.