Nicio firmă nu a participat la licitaţia organizată de Primăria Constanţa pentru amenajarea şoselei de coastă. Anunţul a fost făcut de primarul Radu Mazăre, care a precizat că procedurile vor fi reluate. Proiectul Primăriei Constanţa privind amenajarea şoselei de coastă bate pasul pe loc. La licitaţia pentru alegerea constructorului nu s-a înscris nicio firmă, a anunţat primarul Radu Mazăre.
Edilul a precizat că, în acest context, procedurile vor fi reluate, relatează presa locală. „La licitaţia pentru şoseaua de coastă, din păcate, nu s-a înscris nimeni. Construcţia nu a început, s-a terminat finanţarea. A fost publicată licitaţia pe sistemul de achiziţii publice, dar nu s-a înscris nimeni”, a explicat primarul Constanţei.
„Vom reface licitaţia. Dacă o facem a doua oară, după aceea iar va trebui făcut studiu de fezabilitate şi aşa mai departe, facem procedurile legale”, a adăugat Mazăre.Potrivit sursei citate, şoseaua va începe din zona Comandamentului Flotei, va continua prin Portul Tomis şi se va încheia la intrare la Pescărie, în dreptul hotelului Malibu. Artera va avea două benzi şi o lungime de 11 kilometri.
Primul tronson, care va face legătura între Portul Tomis şi Plaja Modern, va măsura 2,5 kilometri lungime. Valoarea realizării acestuia este de 42.572.178,12 lei, dintre care contribuţia Uniunii Europene este de 33.716.083,66 lei, iar contribuţia beneficiarului este de 704.843,34 de lei. Proiectul a fost semnat în decembrie 2013 şi are ca termen de finalizare data de 3 iulie 2015. Deocamdată, celelalte două tronsoane nu au fost puse pe hârtie, cu termene de execuţie, mai scrie presa locală.

Comentarii și Discuții
Trebuie să fii autentificat pentru a vedea și adăuga comentarii.